A) ACORDAREA DE SERVICII SOCIALE ÎN CADRUL CENTRULUI DE ZI ABC

prim_resita 27.10.2020

Centrul de Zi ABC

 

Scopul serviciului social Centrul de Zi ABC este de a asigura servicii sociale de bază pentru copiii proveniţi din familii defavorizate, aflaţi în situaţii de risc social şi de excluziune socială, educare, precum şi pentru a răspunde nevoilor sociale ale copilului şi ale familiei acestuia, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

Misiunea Centrului de Zi ABC este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională etc. pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Capacitatea Centrului de Zi ABC este de 40 de locuri, stabilită prin Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare, respectiv Anexa 5 la HCL nr. 278/29.07.2019.

Serviciile sociale specializate se operaționalizează prin următoarele activităţi comune tuturor beneficiarilor:

  • Asigurarea servirii mesei de prânz – constând în felul I, felul II şi desert, asigurată prin Cantina Municipală;

  • Sprijin educaţional în efectuarea temelor de casă, lucrări, urmărindu-se frecventarea şcolii, reducerea abandonului şcolar şi creşterea gradului de promovabilitate;

  • Asistenţă psihologică individuală şi de grup, având ca obiective autocunoaştere şi conştientizare, dezvoltare personală, dezvoltarea abilităţilor sociale, recunoaşterea şi controlul emoţiilor;

  • Asistenţă medicală primară şi educaţie pentru sănătate;

  • Asistenţă socială – vizite la domiciliu, urmărirea evoluţiei situaţiei socio-familiale, sprijin oferit familiilor pentru depăşirea unor situaţii dificile; conectarea familiilor la resurse, menţinerea legăturii cu şcoala, monitorizarea situaţiei şi frecvenţei şcolare;

  • Activităţi recuperatorii în sfera funcţiilor instrumentale, activităţi recreative, jocuri, discuţii de grup, acţiuni în parteneriat, participare la tabere, scenete, serbări etc.

- Activităţi interne și acţiuni extracurriculare cu parteneri din comunitate, dezvoltare personală;

  • Sărbătorirea copiilor născuţi în luna respectivă cu tort şi băuturi răcoritoare la masă; cadouri (dulciuri) oferite copiilor sărbătoriţi;

  • Colectare şi distribuire îmbrăcăminte/încălţăminte beneficiarilor şi familiilor lor.