OBIECTIVE TURISTICE
Munţii Semenicului (www.semenic.net) reprezintă cea mai importantă subunitate a Munţilor Banatului. Fac parte din grupa sudică a Carpaţilor Occidentali, culminând cu vărful Piatra Goznei (1447 metri) şi vîrful Semenic (1445 metri). Complexul turistic se găseşte la peste 1400 m altitudine, între vîrfurile Piatra Goznei şi Semenic. Pentru a ajunge în staţiune, turistul poate alege între doua căi de acces. Prima prin Reşita - Cuptoare - Văliug (Franzdorf) - Pasul Prislop - Semenic, iar a doua prin Caransebeş - Slatina Timiş - Brebu Nou (Weidental) - Trei Ape - Pasul Prislop - Semenic. În timpul iernii este de preferat sa fie folosită varianta prin Reşiţa. Clima este blandă şi uşor suportabilă, în timpul iernii temperaturile se situează între -25 grdC pană la +6 grdC. Toate partiile din staţiune sunt deservite de transport pe cablu, mai exact teleski.
Lacul Secu - lacul de acumulare construit in 1963, cu o suprafaţă de peste 105 ha şi un volum de peste 15 milioane de metrii cubi, serveşte la alimentarea cu apă şi protecţia Reşiţei împotriva inundaţiilor, constituind tot odată un punct de agrement în cadrul Staţiunii Turistice Secu. Aici se pot practica sporturi nautice, fiind în acelaşi timp un loc plăcut pentru ralaxare, plaje sau distracţie. Aici se găsesc următoarele specii de peşti: şalău, caraş, crap, ştiucă, platică, babuşcă, biban, albitură, clean.
Valiug (Franzdorf) - atestată în anul 1792 cu numele Franzdorf, localitatea a fost iniţial o colonie a muncitorilor forestieri, veniţi din Austria, pentru a produce cărbunele de lemn necesar fabricilor metalurgice din Reşiţa. În prezent este una dintre cele mai frumoase staţiuni de agrement din Banatul Montan datorită mai ales peisajului pitoresc şi celor două lacuri de acumulare situate pe Bârzava în amonte (Gozna) şi în aval (Breazova).
Crivaia - aşezare inclusă administrativ în localitatea Văliug, la extremitatea sudică a acesteia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa Bârzavei. Staţiunea oferă facilităţi de cazare în hoteluri şi pensiuni construite şi amenajate în ultimii ani. Este posibilă închirierea cailor pentru lecţii de echitaţie. Aerul staţiunii este benefic în tratarea şi recuperarea nevrozelor astenice, a unor afecţiuni endocrine şi respiratorii. Din Crivaia se pot realiza drumeţii pentru admirarea frumuseţilor naturale ale zonei (drumuri de aproximativ 2,5 ore, pe trasee marcate), în parcurgerea cărora se pot închiria ATV- uri sau biciclete.
Gărâna (Wolfsberg) - sat cu folclor interesant, deşi în momentul de faţă populaţia de origine germană a emigrat aproape în totalitate, satul s-a transformat într-o zonă turistică şi începând cu 1993, anual, aici are loc la mijlocul luni august Festivalul de Jazz Gărâna.
Trei Ape - Staţiune turistică situată la sud de satul Brebu Nou. Lacul Trei Ape (lac de acumulare, lac antropic), se afla la 37 KM de Resita, in depresiunea Garana, la o altitudine de aproximativ 835, pe o intindere 53 de hectare. Zona este ideala pentru popasuri, drumetii, de cateva ore, pe trasee bine marcate si sigure. Pe perioada verii se poate sta cu cortul, fiind zone special amenajate pentru campare, iar in perioada iernii, datorita climatului montan, se poate schia. Pentru cazare la Lacul Trei Ape, exista cateva cabane, casute, pensiuni si un hotel, in statiunea turistica cu acelasi nume.