ORGANIZAREA DE ȘANTIER AFERENTE PROIECTULUI DE RECONVERSIE ȘI REABILITARE A FUNICULARULUI DE CALCAR
Dragi reșițeni, puneți puțin mașinile pe pauză… pentru un oraș mai frumos!
Primăria Municipiului Reșița, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat – Serviciul Parcări, informează cetățenii că, începând de luni, 18.05.2026, la solicitarea constructorului, vor începe lucrările pentru organizarea de șantier aferente proiectului de reconversie și reabilitare a funicularului de calcar, investiție importantă pentru Municipiul Reșița.
În prima etapă, lucrările vor viza organizarea de șantier în cele două capete ale funicularului, motiv pentru care adresăm rugămintea către cetățeni să elibereze temporar locurile de parcare din zonele afectate, în vederea efectuării lucrărilor și pentru a permite accesul utilajelor și echipelor tehnice.
Pe măsură ce lucrările vor avansa, solicitările privind eliberarea locurilor de parcare vor fi realizate etapizat, exclusiv în zonele în care se va interveni efectiv, astfel încât impactul asupra cetățenilor să fie cât mai redus. Vom informa din timp fiecare etapă de lucru, pentru ca lucrurile să fie cât mai clare și predictibile pentru toată lumea.
Știm că nu este întotdeauna simplu să găsim un alt loc pentru mașină , însă vă rugăm să privim această perioadă ca pe o investiție în viitorul orașului nostru. Cu puțină răbdare astăzi, vom avea un funicular ca nou mâine .
Durata estimată a lucrărilor propriu-zise este de aproximativ 24 de luni, conform informațiilor transmise de constructor și Direcția Dezvoltare Locală și Investiții.
Vă mulțumim pentru înțelegere, sprijin și spirit civic! Împreună facem loc progresului și contribuim la transformarea Municipiului Reșița într-un oraș tot mai modern și mai atractiv.
Informații suplimentare:
Serviciul Parcări – Municipiul Reșița
☎ 0774.677.391

